Irina Suvarov, lipoveancă, Sulina
Cardon. Acolo cherhana era, stăteau toată săptămâna. Pescarii veneau sâmbătă sau dacă era pește, nu veneau acasă. Veneau soțiile pe jos de la Sfiștofca, veneau la Cardon, luau pește că aveau câte 7, câte 8 copii și trebuie să le ia ceva de mâncare. Veneau pe jos, luau pește și ei se întorceau acasă și făceau mâncare la copii. Și ei pescuiau în continuare când era pește mult. Coșuri erau făcute din papură, puneau, legau pe spate un coș aicea, un coș acolo și duceau acasă. Nu erau transporturi. Vaci erau, dar cu vaca nu poți să te duci. Pescarii care stăteau la Sulina nu aveau cai pentru că nu avea cine să aibă grijă de ei. Calul trebuie să-l ții iei tot timpul acasă, să îi dai mâncare mai ales vara. Trebuie să cosești iarba, să-i dai verde, fân nu mănâncă uscat, sau să-l priponești undeva. Trebuie să ai grijă tot timpul, trebuie să-i dai apă la timp, trebuie să aibă mâncare și așa că nu prea aveau. Se duceau, săracii, pe jos.