Tudor Hubati, consilier local în Consiliul local Sulina, fost ofițer în Poliția de frontieră
Scurtă istorie a meseriei de pescar înainte și după 1989
În trecut pescarii nu erau chiar în fruntea societății, să spunem din Deltă. Era o profesie oarecum mai la periferie. Acum, nu că e o profesie facilă sau care presupune foarte puține informații, dar este o meserie foarte dură. Este o meserie foarte grea și atunci cei care erau capabili să învețe o meserie mai ușoară o făceau fără niciun fel de problemă. Erau, practic, oamenii aproape cei mai săraci, cu cei mai mulți copii, cu greutăți, cu niște gospodării mai puțin organizate, cu educația cea mai slabă din societate, din comunitate. Copiii, de asemenea, nu erau ei prea îndrăgostiți de școală. Și-atunci în mod clar, vorbim de perioada de dinainte de Revoluție, să fii pescar reprezenta un fel de amenințare a părinților pentru copiii care nu învățau: „N-ai să înveți, ai să ajungi pescar. Vai de capul tău, ai să muncești ca un prost, ai să bagi gheara în apă rece iarna și o să tremuri, și vara o să te bată valurile și o să cari pește și o să puți a pește.” Era o meserie, un fel de „dirty job” din reportajul ăla american, cam pe acolo era cotată și destul de slab plătită.
Cu mici excepții, înainte de Revoluție pescarii nu reprezentau niște oameni foarte bogați sau erau chiar printre cei mai săraci. După Revoluție lucrurile s-au inversat sau lucrurile au luat-o un pic altfel. Pescarii au început să devină practic primii oameni de afaceri din Deltă. Unde până atunci majoritatea erau erau muncitori sau lucrători, aveau un salariu și ierarhizarea lor în societate era în funcție de salariu și de posturile pe care le ocupau, pescarii erau cei care investeau în mijloace, spre exemplu într-o barcă, scule de pescuit, autorizații și obțineau un venit din activitatea asta. Erau niște investitori. Lucrul ăsta a dat peste cap toate valorile sociale. De asemenea și accesul în meseria asta a început să fie diferit. Înainte te duceai și te angajai la o întreprindere piscicolă ca ucenic, după care învățai meseria asta, să ascuți 3 cârlige, să faci o plasă și luai un salariu mai mare și cam asta era tot. În momentul în care lucrurile s-au pus vizavi de investiții, accesul s-a făcut altfel. Cei mai săraci intrau întâi ca ajutor pe lângă cei care aveau deja să spunem o setcă, o barcă, începeau să le descurce setcile și să le pregătească pentru lansare, să-i ajute în baltă la lansare. Dar ei practic aveau o recompensă bănească, un fel de salariu, nu erau atât de… După care, în timp, mai strângeau un ban, mai învățau să fure o setcă, să o bage noaptea în baltă și să ia un pește sau să controleze setcile altor pescari, strângeau un ban de o barcă, se asocia cu alt ucenic din ăsta, li se spune „palopaicici” și deveneau practic și ei la rândul lor întreprinzători. După care rămânea singur, reușea să scape de asociere pentru că-și lua și el barca pe care n-o avea și pentru care trebuise să se asocieze cu celălalt, își făcea setul de setci, după care ajungea să fie singur investitor, după care începea să ia și el la rândul lui, să angajeze „palopaicici” și ajungea deja pescar plin. Cam asta era evoluția lui, dar în esență toți erau niște afaceriști, investeau și scoteau rezultatele. Tot fiind afaceriști, spre deosebire de lucrător pe care nu-l interesa dacă spre exemplu patronului își pierdea fabrica, furtul setcilor sau un accident cu barca sau o problemă legată de pește avea o influență foarte mare asupra vieții lui. Omul ăla și pierdea practic mijloacele de trai, de a-și câștiga traiul.
Deci încet-încet pescarii au devenit o altfel de categorie socială, deja dorită, pentru că fiind investitori în perioada de după comunism și începuturile capitalismului în România ei au avut acces la bani și practic s-a declanșat în Deltă o goană după aur ca în Vestul Sălbatic. Vorbim aici de povești cu pescari care veneau după ce predau peștele și spărgeau banii noaptea în cârciumi ca niște nababi. Lucru pe care înainte nu-l vedeai. Deci, automat multă lume a început să se îndrepte către această activitate. Și foarte mulți dintre lucrătorii de dinainte, vorbim de sudori, strungari din șantier au început să fie pescari și să facă această activitate în felul în care l-am spus: asociindu-se, investind, scoțând bani, reinvestind, pierzând, plângând că au pierdut. Deci capitalismul în România a început în Deltă, paradoxal. Mult mai rapid, sub altă formă într-adevăr, dar mult mai rapid decât în restul țării.
